Home Despre noi Noutăţi Catalog Adrese Links

PRIMUL ROMAN ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE INTERNET

Apărut sub semnătura lui Nicolae Matei, romanul "Generaţia pierdută" reprezintă un eveniment inedit în literatura românească. Cartea este acum disponibilă şi pe Internet, iar autorul a lansat o invitaţie către cititorii din reţeaua cibernetică, de a-i completa sau ajusta paginile cărţii. El va accesa încercările eventualilor "colaboratori", pe care le va prelucra pentru a le da o formă cât mai literară şi le va insera în roman. Nicolae Matei doreşte să reediteze această lucrare, peste aproximativ doi ani, cu toate modificările şi completările cere vor surveni.

Nicolae Matei reprezintă un caz inedit în literatura romană şi din alte puncte de vedere. El este unul dintre cei aproape 5 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor României, după ce a reuşit să fugă din ţară în anul 1985. Nicolae Matei este acum cetăţean danez şi este proprietarul unei edituri, la care, de altfel, a scos şi cartea lansată ieri la Cluj. Lansarea a avut loc la Liceul "Mihai Eminescu", unde autorul a fost elev.

Nicolae Matei este convins că încercarea lui literară va avea succes la publicul român, deoarece se pare că romanele interactive s-au bucurat de interes în Occident. În opinia lui Nicolae Matei, cititorii au fantastica şansă de a deveni scriitori şi de a continua, completa sau chiar şterge pasaje întregi din carte, pentru a crea un roman colectiv.

Ca să-i mobilizăm pe virtualii cititori, precizăm că există cel puţin două persoane, care, apucându-se de lectură, declară că "nu au putut lasa cartea din mână". Aceştia sunt socrul autorului şi semnatarul prefaţei, Mircea Goga.

A.R. Delean

Ştirea, Cluj-Napoca, 3-4 aprilie 1999

DE LA EXPERIENŢĂ LA EXPERIMENT

Tânărul prozator, editor şi traducător Nicolae Matei, rezident în Danemarca, a debutat în 1995 la Editura Victor Frunză cu romanul autobiografic Târâş spre Vest, în care îşi propune să răspundă la întrebarea spinoasă privind sensul înstrăinării, în dubla sa accepţiune: exilul propriu-zis şi exilul interior. Cel din urmă se concretizează - potrivit autorului - într-o fugă de propria sa existenţă, pentru că lumea pe care şi-a imaginat-o acolo, pe fâşia arătată, nu este cea reală, nu seamănă deloc cu cea pe care şi-o imaginase în clipele de înstrăinare şi singurătate printre ai săi.

Generaţia pierdută (Eksperimental Forlag, Aarhus, 1999) este un roman colaj, scris în maniera experimentală. Nicolae Matei schimbă acum radical relaţia tradiţională dintre scriitor şi cititor, cititorul apărând chiar în postura de co-autor al cărţii. Autorul îi oferă şansa acestuia (ne-o oferă, de altfel, tuturor) de a continua acest roman în spaţiul cibernetic, graţie poştei electronice.

De fapt, despre ce generaţie pierdută vorbeşte autorul? Un răspuns pertinent îl oferă prefaţatorul cărţii, Mircea Goga: "Generaţia pierdută, personajul central, care dă titlul romanului nu este alta decât cea a demonstranţilor tăcuti, răzvrătiţi prin fugă (...), luptătorii de odinioară, azi invizibili în peisajul oraşelor natale, dacă fuga lor a fost doar una imaginară, iar, în Occidentul visat, dacă fuga a fost reală, transformaţi în existente vegetale, în dezrădăcinaţi, un fel de "şoimi" ai centrelor de ajutor pentru şomeri, sceptici, învinşi, ironia contând pentru ei drept unica supapă menită să le asigure supravieţuirea în stresul, nesiguranţa, declinul economic omniprezent, terorizaţi de scrisul creativ. Răsfoind filele acestei cărţi şi nu citind-o într-un mod tradiţional, obişnuit, cititorul se simte dacă nu părtaş, cel puţin răspunzător pentru modul cum şi-a imaginat libertatea sau mai bine spus iluzia acesteia sau pierderea ei.

George Ştefan

Origini, Romanian Roots nr. 31, 32 ianuarie-februarie 2000

PROZA ÎN PRAGUL ELECTRONIZĂRII

Încrederea nelimitată în literatură a slăbit considerabil în ultimele decenii. Nu astfel stăteau lucrurile în perioada interbelică. Dimpotrivă, strălucirea cuvântului scris era o garanţie a trecerii automate în eternitate. Pentru destul de mulţi naivi, ameţitoarea amăgire persistă şi continuă să îmbrace forme tipografice. Dovada, puzderia de cărţi editate, pentru cine? Pentru orgoliul autorilor lor? Pentru a câştiga stima şi preţuirea oamenilor care se sinchisesc prea puţin de cărţi sau care nu au timp să citească? Mi-e teamă că, la acest sfârşit de mileniu, sensul recunoaşterii efortului creator s-a diminuat până la a deveni univoc. Beletristica nu mai contează decât ca translaţie între creator şi carte (produsul finit al unui manufacturier anonim). De la carte spre cititor calea se îngustează. Că acest produs nu serveşte nimănui, decât unui grup foarte restrâns de oameni şi interese, asta e o altă problemă. Fenomenul acesta de filotimie s-a extins la proporţii exasperante. În mod cu totul paradoxal, aici nu funcţionează legea cererii şi ofertei. Pe măsură ce numărul cititorilor scade, cel al scriitorilor e în creştere. Autorii îşi lungesc lista titlurilor pentru dosarul propriu, rămânând, în esenţă, necunoscuţi. Nu mă refer cu precădere la masa veleitarilor, ci la scriitorii autentici, preţuiţi şi recunoscuţi de colegii de breaslă, dar neantizaţi, prin forţa împrejurărilor, prin timpurile pe care le trăim, pentru conştiinţa publică. E aici mai mult decât un dezinteres trecător pentru lectură. Asistăm - după cum cu precizie pronostica Vilen Flusser - la o revoluţie a comunicării, "respectiv la o schimbare de paradigmă de la epoca modernă la cea a informaţiei". Imaginile tehnice au înlocuit hit-ul editorial. Gheorghe Schwartz, de pildă, nu ezita să afirme că, în condiţiile actuale, scriitorul este "un caraghios ce-şi pierde vremea ţesând iluzii".

Cu literatura se întâmplă cam ceea ce s-a întâmplat cu medicina înainte vreme. Statutul medicului omniscient a fost vizibil şifonat în momentul în care reţetele şi tratamentele au căzut pe mâna mulţimii. Deoarece chiar în tratarea unor afecţiuni mai grave bolnavii se pot vindeca fără să mai apeleze la medic, omenirea s-a întors la o formă de medicină populară. Mutatis mutandi, în domeniul literelor, lucrurile nu sunt cu mult diferite. Cărţile populare "Alexandria" si "Esopia", de pildă, li se adaugă în prezent zeci, sute de cărţi produse de oameni - de unde altfel, dacă nu din popor? - cu veleităţile artistice, care, în ciuda efortului susţinut de individualizare şi personalizare, rămân anonime.

Sesizând acest fenomen acut al zilelor noastre, un grup foarte îndrăzneţ şi, după toate aparenţele, omogen, care îşi spune Asociaţia autorilor anonimi, a lansat în numărul 9/1999 al revistei "Vatra" un apel de alăturare scriitorilor care s-au săturat să-şi semneze degeaba operele. Propunerea de a scăpa de teroarea de a fi autor, semnată, pentru conformitate, Tinu Pârvulescu, este demnă de toată atenţia. În locul funcţiei auctoriale, cu ţintă directă spre identitate istorică, se deschid larg porţile comunicării pe viu, prin Internet şi e-mail, dacă se poate, adică acolo unde mesajul propriu-zis e mai important decât semnătura. În condiţiile anonimatului expres, prevăzute de Asociaţia autorilor anonimi, scriitorii care îşi strâng în volum fiecare articolaş, ca nici un rând izvorât din geniala lor minte să nu se piardă în neant, n-au ce căuta în această confruntare, din care, se pare că factorul timp a fost eludat. O altă lumină cade pe scopul mesajului şi pe utilitatea lui. Dacă acesta va interesa în timp nu are nici un fel de importanţă. Ca să sintetizăm, vor rămâne în competiţie doar cei ce vor avea de transmis. Iată noua cenzură preluată de "gânditorul digital"! Un navigator al comunicării pe computer poate alege din spaţiul cibernetic ce vrea, poate stabili legături cu persoane necunoscute de pe orice meridian, pentru a împărtăşi impresii, cunoştinţe, experienţe. Poate începe să scrie un roman lansând invitaţia doritorilor de a interveni în text, de a adăuga sau şterge după bunul plac. Până la urmă, invitaţia este de a scrie un roman colectiv.

Pornind de la jocul pe calculator, un clujean din Danemarca, pe nume Nicolae Matei, publică un roman-invitaţie, în dorinţa de a contura, împreună cu alţii, profilul unei generaţii pierdute în iluzia visului american, generaţie orbită de falsa strălucire a Occidentului inaccesibil. Paginile extrase din imponderabila plutire prin reţeaua Internet-ului poartă titlul "Generaţia pierdută", a apărut la Eksperimental Forlag Aarhus, Danemarca (1999) şi beneficiază de introducerea competentă a profesorului şi poetului Mircea Goga, în esenţa fenomenului experimentat. Structura scriiturii este strict adaptată multiplelor metode informaţionale care ne asaltează de pretutindeni. Desprinderea din circuitul cibernetic este mai mult decât vizibilă, fapt pentru care cititorul are impresia că participă efectiv la aventura comunicaţională întretinută de reţeaua Internet. Generaţiile pierdute care s-au perindat în istorie n-au ezitat să exprime dezamăgirea profundă pentru sacrificarea valorilor autentice în vederea unui viitor iluzoriu. După primul război, Hemingway şi alţi intelectuali ai timpului constatau că idealurile pentru care luptaseră n-au ajuns să fie înfăptuite. Decepţionata experienţă a "tinerilor furioşi", rămaşi fără locuri de muncă după cel de-al doilea război, a marcat o altă generaţie pierdută, care şi-a găsit refugiul într-o atitudine vădit protestatară. Dintr-o semnificativă reevaluare a tradiţiilor artistice s-au născut expresioniştii, o altă generaţie pierdută, în viziunea lui Dan Grigorescu. Franz Marc preciza în almanahul "Der Blaue Reiter", publicat la München în 1914, că preocuparea de bază a artiştilor grupaţi în jurul acestei publicaţii era "transformarea operei lor într-un simbol al epocii acesteia, altare ale noii religii, simboluri în spatele cărora stă ascuns, nevăzut, creatorul tehnic". Prin urmare, revelarea noilor forme de manifestare ale realităţii obiective a stat la temelia unei noi viziuni asupra artei. În măsura în care inhibiţiile cauzate de inovaţiile tehnice sau de marasmul unei întregi societăţi sunt depăşite, mai exact asumate şi transformate în viabile acte de conştiinţă, se poate vorbi despre o glisare benefică dinspre etic spre estetic, se pot înregistra progrese reale în artă. Nu ignorând sau ocolind cu grijă exploziile novatoare din domeniul ştiinţei care acaparează la un moment dat atenţia publică sau faptele sociale care macină la un moment dat conştiinţele. Într-o generaţie pierdută stau întotdeauna resursele izbăvirii. George Călinescu sublinia că "problemele lor (ale artiştilor) se nasc cu ei, sunt determinate în mod fatal. O generaţie reprezintă o esenţă desfăşurându-se în forma vieţii".

Respingând arhitectura raţională a compoziţiei româneşti, Nicolae Matei descinde firesc în esenţa frământărilor generaţiei sale, transcriind fugar aspecte ale vieţii în desfăşurare, din intima coabitare cu computerul. Computerul-prieten. computerul-sprijin de trecere prin noaptea existenţială, computerul-martor, computerul-iluzie a libertăţii, computerul-ecou şi amplificator al solitudinii individului, computerul-stază a pulsaţiilor vieţii. Sau "computerul-cal troian intrat în casa Omului", după cum sugestiv îl include prefaţatorul cărţii, Mircea Goga, în mitologia prezentului. Sergiu, non-eroul romanului, ca şi Andrei, de altfel, este un tip debusolat, un şomer fără iniţiativă, care s-a predat în braţele computerului după ce a epuizat tentativele de a cuceri realitatea ostilă. Patima frontieristului, tensiunea celor ce au fugit peste granită ca să scape de teroarea comunistă i s-a insinuat treptat în suflet, transformându-l într-un veşnic fugar. El fuge de el însuşi, de restricţii, de convenţii. Occidentul mult visat însă nu se ridică la înălţimea înflăcaratelor lui idealuri. Caută refugiu în muzică, în computer, în localuri dubioase care-i amăgesc pe tineri cu frânturi de libertate programată. Noul tip de evaziune în spaţiul cibernetic e un "drog al secolului, haşis al spiritului, este o formă rafinată de sinucidere lentă" (Mircea Goga).

Naratorul "scurs în abisul cibernetic" adună documente despre emigraţia română în America, anexează un "mic ghid al frontieristului", face slalom printre ştiri de un cutremurător tragism şi reclame siropoase, se resimte în urma poluării informaţionale, caută prin flash-back-uri nostalgice să reinvie atmosfera de acasă din preajma plecării definitive. Romanul constituit din reproducerea unor e-mail-uri şi fragmente mai mult dialogate decât narative dă glas unei nelinişti imposibil de relevat în structura naraţiunii clasice. E o nelinişte izvorâtă din nevoia de comunicare. Imperioasă. Absolută.

În afara stilului fulminant, direct, colorat cu stropi din arealul cibernetic sau SF, romanul lui Nicolae Matei are meritul de a fi desenat în linii energice profilul unei generaţii, în condiţii de libertate deplină, după cartea de referinţă a scriitorului canadian Douglas Coupland "Generatia X": "Tinerii acestei generaţii sunt copiii crescuţi de administraţia Reagan din America. Terorizaţi de stressul informaţional, S.I.D.A. şi declinul economic, mulţi dintre ei, după ce au terminat studiile, au intrat direct în şomaj. Refuzând situaţia materială pe care le-o puteau oferi familiile lor mici burgheze, au preferat nesiguranţa unei vieţi cu slujbe mizere, schimbate des. Când au descoperit că visurile din reclamele Coca-Cola au fost create de comercianţi cinici, toată lumea lor s-a prăbuşit. (...) Cei din generaţia X, născuţi la sfârşitul anilor cincizeci şi începutul anilor şaizeci, au fost prea tineri ca să ţină minte războiul din Vietnam şi perioada hippistă, a fraţilor lor mai mari. Au crescut în anii şaptezeci, perioada în care nu s-a întamplat nimic important. La începutul anilor optzeci, au fost depăşiti foarte repede de fraţii lor mai mici, yuppies, care s-au îmbogăţit peste noapte, prin speculaţii la bursă. Astfel, acum cei din generatia X nu cred în viitor, ei sunt pesimişti, sceptici, sunt împotriva autorităţilor, a comercialismului american şi a simbolurilor. Îşi fac iluzia că pot supravieţui stressului şi declinului economic, ţinând lumea la distanţă printr-o ironie exagerată. Lipsiţi de viziuni, stau toată ziua în faţa televizorului, şi se văd reprezentaţi de Beavis si Butt-Head. Tinerii acestei generaţii au avut posibilităţi nelimitate, dar nu au făcut niciodată nimic important, au fost demonstranţi tăcuţi, care nu au fost văzuţi niciodată purtând fanioane pe străzi ori luând parte la mitinguri sau greve. Nu au avut nici un numitor comun politic. Acum, în anii nouăzeci, mulţi dintre ei, după ce şi-au revizuit viaţa, s-au văzut nevoiţi să înceapă de la punctul zero, fără să scape de apelativele atribuite şi anume de "generaţie pierdută şi tăcută de romantici". La acest portret general Nicolae Matei adaugă experienţa de frontierist a celui venit din Estul comunist, îngroşând povara - şi aşa greu de suportat - a decepţiilor şi a tuturor dezamăgirilor produse de visul american. Se poate spune fără teama de a greşi că la imaginea de ansamblu asupra generaţiei X Nicolae Matei adaugă specificitatea est-europeană a fugarului care, dezgustat de societatea de consum întâlnită, îşi continuă fuga în spaţiul virtual cibernetic.

Receptivitatea lui Nicolae Matei faţă de tehnicile vizuale acaparatoare este o expresie a dorinţei de a înţelege complexitatea de reacţii şi sentimente a hăituitului om ajuns la pragul dintre milenii. Proza acestor ani nu poate face urechea surdă la insinuarea acestor tehnici în viaţa cotidiană. De aceea, cred cu tărie în interdependenţa dintre tehnicile vizuale şi cele narative în prefigurarea prozei viitorului, Nicolae Matei făcând un pas important spre revelarea acestor conexiuni şi influenţe. Merg pe mâna lui cu toată încrederea.

Prozatorul Nicolae Matei, care a iesit pe e-mail cu această provocare, nu are pretenţia că paginile sale adunate într-o carte, constituie ceea ce îndeobşte numim operă finită, închegată şi încheiată. Nu are pretenţia că fraza sa e îndelung şlefuită, încheiată la toţi nasturii, e perfectă. Dimpotrivă. Totul este perfectibil în scrierea sa cu ajutorul celor ce vor dori s-o îmbunătăţească, s-o implinească informaţional şi stilistic. El nu ţine ca numele său să apară pe copertă. Anonimatul nu-l sperie. În locul numelui său, pe copertă e trecut simbolul comunicării prin Internet: www. Altfel spus, gata cu romanul semnat.

Adrian Tion

Cetatea Culturala, septembrie 2000

sus