Home         Despre noi       Noutăţi        Catalog         Adrese          Links   

FUGA SPRE SINE

                      Târâş spre Vest, debutul editorial al tânărului prozator Nicolae Matei, clujean de origine dar rezident în Danemarca, reprezintă cartea unei experiente specifice generaţiei din anii 70-80 care a trăit din plin sentimentul frustrării, al "celui străin în propria-i ţară". Eroul cărţii trăieşte drama propriului său popor condamnat să trăiască într-un spaţiu concentraţionar, visându-şi însă libertatea, râvnind-o ca pe bunul cel mai de preţ, fără încetare, cucerind-o în cele din urmă şi care, dupa calvar, "se eliberează" într-un Dincolo al profundei decepţii. Pentru că eroul, o dată ajuns în Vest, va trăi o nouă dramă, aceea a inadaptatului, a celui respins, nedorit. Întocmai ca şi poporului său, eroului îi rămâne să-şi afle mântuirea în Iubire şi-i mai rămâne, tot ca şi poporului său, de dat Bătălia cea Mare, spre a se face acceptat de Occidentul mult visat.

                      Sandu e un tânăr clujean, proaspăt absolvent de liceu, confruntat cu toate dificultăţile vârstei, trăind o perioadă de puternică debusolare şi criză de identitate. Azvârlit cu brutalitate dincolo de zidurile liceului, trăieşte, cu toate convulsiile inerente adolescenţei, spaima de necunoscut şi - paradoxal - atracţie irezistibilă a acestuia. Se simte predestinat să reediteze destinul bunicului din Căian care a trăit în America perioada interbelică, revenit apoi în ţară şi de a cărui personalitate şi viaţă învăluite de mister Sandu fusese în egală măsură fascinat încă din copilărie. Pentru a-şi pune în operă visul, Sandu trebuie să fugă din ţară. Cauzele acestei decizii, ca şi decizia însăşi, sunt departe de a avea încărcatură dramatică, sunt mai degrabă o nebuloasă. Departe de a fi un persecutat al regimului, Sandu trăieşte totuşi o dramă interioară: aceea a tânărului având conştiinţa că întârzie să dea un sens vieţii sale, dar şi a însinguratului, căci el nu trăieşte în căldura unei familii, ci locuieşte singur, lipsit de prieteni şi fatalmente tot de unul singur îşi va asuma calvarul, acordându-şi cel puţin meritul de a fi renunţat la acea existenţă "vegetală" a cărei complacere în comoditatea "călduţului" îi condamnase poporul.

                      Dorinţa lui de a fugi din ţară nu are aparent, aşadar, vreo motivaţie în economic sau politic. Spun aparent  fiindcă Sandu simte regimul ca pe un adversar. Luând hotărârea părăsirii definitive a ţării, adopta semnele exterioare ale condiţiei de fugar: încearcă să semene cât mai mult cu turiştii străini (una din modalităţile lui predilecte de a fugi de realitate, una din încercările de a se identifica cu celălalt univers), îşi impune un proces de înstrăinare, se documentează, gândeşte un plan de fugă. Totul este conceput ca un test pentru noua viaţă. Viaţa de Dincolo. Luarea deciziei este precedată de nenumărate "premeditări" în vis, filme derulate aievea prin faţa ochilor, imaginând paradisul drept o lume fără graniţe, dar e precedată mai ales de asumarea imposturii: impostura impusă de el însuşi când se dă drept  turist străin în mediul citadin şi impostura impusă lui de Bunicul din Căian care il obliga, în mediul rural, să îmbrace straie ţărăneşti, ambele medii descoperind impostura şi sancţionând-o drastic, tot aşa cum românului dându-se, o dată ajuns în Occident, drept cetăţean liber al acestuia, va fi respinsă cu tot atâta intoleranţă şi silă. Dintr-o data realizează " că nu de ţara asta voise să fugă departe, ci de propria sa viaţă" (pag.6o). Şi aici începe procesul propriu-zis de maturizare a eroului. Clujeanul care evoca Turnul Paraşutiştilor de pe Cetăţuie continuă premeditarea neezitând să facă salturi în necunoscut: evadarea într-o condiţie de împrumut, în somn, în vis, în natură, în muzică, în imaginar, totul având un unic scop - reuşita deplină a evadării în Occident. Realitatea din care fuge are mereu aspect de gulag, de spaţiu concentraţionar, în care eroul trăieşte oroarea anonimatului. Gulagul este fie societatea socialistă multilateral dezvoltată, fie penitenciarele în care ajunge pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, fie lagărul de refugiaţi din Occident, eroul visând mereu neapărat, spre Occident.

                      Unicul refugiu în acest calvar îl reprezintă natura şi muzica, aceasta din urmă "sonorizând totul, întreaga lui existentă" (p. 23). Romanul însuşi e conceput asemenea unei piese muzicale în patru părţi (Frontiera, Duba, Gherla si Dincolo), Sandu trăind prin muzică sacralitatea momentelor cruciale ale propriei existenţe. Muzica este aceea care îl menţine în limitele unei atitudini creştineşti, umanizându-l. Şi tot muzica este aceea care îl va ajuta să-şi înţeleagă destinul şi să-şi construiască personalitatea. Muzica grupului cu nume de pasăre reînviată îi va puncta fuga de sine pentru a se reda sieşi.

                      Iubirea de adolescenţă, trăită pe malurile Someşului, îi oferă limanul salvării. Ceea ce eroul nostru - Pasăre Phoenix caută la capătul lumii, se aflase dintotdeauna la o întindere nu de mână ci de suflet. Soluţia salvării sufletului, a destinului sau din ghearele ratării era Cristina, eroul găsindu-şi, în sfârşit, libertatea mult râvnită în Iubire. Periplul nu i-a fost altceva decât odiseea descoperirii propriului eu, a construirii personalităţii proprii, a descifrării destinului.

Mircea Goga

Steaua, iunie 1995